Poliuretanice albe lucioase – aplicare prin pulverizare manuala

O buna parte din mobila se face din panouri derivate din lemn. Panourile din MDF sunt mult folosite, atat furniruite, dar mai ales ca atare, drepte sau prelucrate mecanic. Cele mai bune materiale pentru finisarea MDF-ului sunt cele poliuretanice opace, albe sau colorate cat mai diferit.

Din MDF se poate face mobila de baie, bucatarie, dar si dormitoare sau mobilier pentru living. Poate fi lucioasa sau mata, in functie de cerintele si gusturile clientilor. Foarte apreciata este mobila cu luciu inalt, cea care reflecta perfect imaginile, ca o oglinda. Pentru a obtine astfel de luciu este nevoie, in primul rand, de materiale de buna calitate, dar si de conditii speciale in halele de lucru. Zona unde se face finisarea trebuie sa fie lipsita de praf, ca si zona de uscare. Sunt recomandate cabinele presurizate, cu ajutorul carora se poate pastra un mediu cat mai curat.

poliuretanice opace

O alta cerinta este legata de tehnologia de aplicare. Pentru a obtine un luciu frumos este foarte important sa respectati timpii de uscare, sa folositi diluantii recomandati, iar slefuirea intre straturi trebuie facuta cu hartie abraziva cu granulatia de minimum 400 sau cu bureti abrazivi fini. Aveti mai jos o prezentare in detaliu a tehnologiei de finisare cu produse poliuretanice albe lucioase marca Polistuc.

Pregătirea suportului lemnos

Panourile din MDF se controlează să fie bine şlefuite şi calibrate. Daca au fost facute prelucrari mecanice ale placilor, zona prelucrata se slefuieste cu hartie abraziva cu granulatia 180-220.  Suportul lemnos (masiv sau panouri furniruite) se slefuieste foarte bine cu hartie abraziva cu granulatia 120, 150 si in final cu 180. Dupa slefuire se face desprafuirea prin suflare cu aer si stergere cu carpa

Aplicarea primului strat de grund alb FPB1113

Grundul se omogenizează foarte bine în ambalajul original, după care se ia o cantitate măsurată şi se amestecă în proporţie de 50% (în greutate) cu catalizatorul CT310 şi 20-30% diluant poliuretanic DL068 (sau DL031). Vâscozitatea de aplicare este de  16-17 sec. cupa DIN 4, iar pot-life-ul amestecului de 2 ore. Consumul este de 120-140 g/mp (fără pierderi).

poliuretanice opace

Uscarea primului strat de grund

Uscarea se face în 1,5-2 ore, la temperatura mediului ambiant, sau 45 min. în tunel de uscare, la 35-45 grd.C, după o perioadă de dezaerare de 10 minute.

Slefuirea

Slefuirea grundului se face cu hârtie abrazivă de granulaţie min.400. Finisajul lucios amplifica orice defect, iar micile rizuri aparute dupa slefuirea cu o hartie mai grosiera se vor vedea la final ca niste zgarieturi. Dacă este bine uscat, grundul se şlefuieşte foarte frumos, stratul superficial îndepărtat transformându-se într-un praf alb foarte fin. După şlefuire, panourile se desprăfuiesc prin suflare cu aer şi ştergere uşoară cu cârpa.

poliuretanice opace

Aplicarea celui de-al doilea strat de grund

Al doilea strat de grund se aplica la fel ca şi primul, respectându-se la fel uscarea şi şlefuirea.

Grundul se poate aplica si prin metoda “ud pe ud”. In acest caz, dupa aplicarea primului strat de grund, se lasă să treacă 20-30 minute (pentruevaporarea unei parti din diluant si absorbtia in suport), dar nu mai mult de 45 (pentru ca grundul se intareste si stratul urmator nu mai are aderenta), după care se aplică al doilea strat de grund, fără şlefuire. In acest caz timpul de uscare este mai mare, fiind necesare 4-6 ore (funcţie de temperatura din hala de lucru) până când grundul poate fi şlefuit.

Aplicarea stratului de lac alb lucios LP710

Lacul se omogenizează foarte bine în ambalajul original, se ia o cantitate măsurată şi se amestecă în proporţie de 100%(în greutate) cu întăritor CH220 şi 20-30%(în greutate) diluant DL031. Vâscozitatea de aplicare este 14-16 sec. cupa DIN 4. Consumul este de 130-150 g/mp.

Uscarea lacului

Pentru manevrare, lacul necesită un timp de uscare de 2-3 ore. Pentru montare şi ambalare este bine ca panourile finisate să se lase min. 12 ore (se recomandă 24 ore).

poliuretanice opace

ATENTIE!  Gradul de luciu al oricarui lac este influentat de modul cum a fost pregatita suprafata grunduita si de conditiile de aplicare ale lacului. Influenta este si mai vizibila la lacurile lucioase. Pentru a avea un luciu cat mai bun aplicarea si uscarea trebuie facute in spatii lipsite de praf si impuritati (cabine de pulverizare presurizate). De asemenea, suprafata grunduita trebuie sa fie perfect plana si fara rizuri de la slefuire. Un suport foarte bun pentru lacul lucios este grundul poliesteric. In acest caz va recomandam grundul poliesteric alb FPE122.

Pentru a obtine un luciu frumos, nu fortati uscarea. Diluantul folosit pentru lacurile lucioase este mai lent tocmai pentru a da timp lacului sa se intinda frumos.

Uneori, pentru indepartarea impuritatilor prinse in pelicula, este nevoie sa se faca polisharea lacului. Lacul LP710 poate fi polishat, dar numai dupa uscarea lui completa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *